Enrolment options

Actul medical are rolul de a readuce organismul uman la statusul care să permită efectuarea activităţilor cotidiene într-o manieră cât mai obişnuită, mai „normală”. Un element important al actului medical îl reprezintă şi recuperarea medicală, ce se adresează tuturor categoriilor de patologie ce afectează organismul uman la toate cele trei nivele. Astfel, la nivel de organ sau aparat, determinând o infirmitate (impairment); la nivelul individului ca întreg, determinând o disfuncţie şi la nivelul integrării sociale a individului determinând un handicap.

Scopurile principale ale recuperării medicale au la bază optimizarea participării sociale şi a calităţii vieţii, acestea având scopul de a ajuta individul să decidă şi să atingă gradul de autonomie şi independenţă pe care doreşte să le aibă, inclusiv participarea în activităţi profesionale, sociale şi recreaţionale potrivit drepturilor omului. Reabilitarea este un proces continuu şi coordonat, care începe de la debutul unei afecţiuni sau al unui accident şi continuă până când persoana îşi obţine un rol în societate concordant cu aspiraţiile şi dorinţele sale de  viaţă.

Recuperarea medicală concepe şi utilizează un plan ce dirijează reabilitarea, axându-se pe problema fiecărui individ în parte. Pacienţii participă activ la elaborarea acestuia împreună cu ceilalţi membri ai echipei de reabilitare care este centrată pe pacient. Planul trebuie să fie revizuit şi actualizat regulat de către echipa de reabilitare ce formează baza de comunicare asupra evoluţiei şi progresului pacientului.

Astfel evaluarea osteoarticulară și musculoscheletală  este o parte integrată în procesul complex de recuperare, utilizând metode de evaluare şi tehnici fundamentale în cadrul unei terapii recuperatorii moderne. 

Guests cannot access this course. Please log in.